Inexplicabila lipsa a stelelor

Toate oglinzile mele din cosmos s-au spart.


E luna singura pe cer. Ce vaca! Ce mai asteapta?
Mi-am imaginat eu ca e doar o stea acolo si ca oglinzile mele o fac sa para o galaxie,dar nu credeam ca e Nimic. Asa mult Nimic...si peste tot; cat vezi cu ochii.
Si acum vine intrebarea: Ce era,de fapt,presupusa mea stea-galaxie?

Ghici ce? Era un om...un om ca toti oamenii,un pamantean,si se plimba cu un mega-laser pe oglinzile mele. Incredibil!
Ele,dragele,s-au prins. Si uite-asa s-au tot plimbat,au stat la sfat...si au crapat. De necrezut!

Mergeam eu calma intr-o zi prin parc,si ce sa vezi? Cioburi peste tot; ploua cu cioburi. Praf si pulbere de-oglinzi.

Am banuit ca-s toate duse,dar chiar asa? Sa nu existe nici o stea?

Fuck all of you humans playing with lasers!

The end.

Constantă în timp

Mâ gândeam
castanele nu-şi amintesc de pielea mea de astă toamnă,dar eu le mângai periodic,ciclic
ce aş vrea să zic se duce,se curbeaza,se fărâmiţeaza cu spicele de astă vară
că vara asta nu mi-e vară,cum mâinile mele nu mi-s piele de ajuns
nu am mai plîns
nu mă atinge
eu fac ce fac şi iar ma prind cu fustele in colţuri
iar vânătăile-s albastre pe pielea mea,ca ceruri si ca mari.Ca irişi
nu mă mai plâng de ele.
Si ce deochi neghiob mă trange-n piept? Ia dă-mi cămaşa ta
Mi se rupe sternul de la inima asta bătăioasa.
vreau sa dorm pe cel mai tare pamânt,fără vânătăi,cu rochiţe scurte
pielea mea are gânduri pe care mi le urlă ca o nenorocită.


Mă gândeam la castane
şi la pielea mea,cum rup eu toate fustele
ce vânătăi pot sa-mi mai fac...