15.01.2012

Statornicie,ma omori.


Iti spun: n-as vrea sa cresc
si inainte sa dau vlaga mea
in racnetul ceresc,
dori-voi sa o simt pe-a tuturora.


Poate-ai putea
sa-mi lasi puterea de a fi,o data,
trup singur,
dar suflet si vointa laolalta.


Stii bine
ca vointa singura nu poate
sa stea pe vine;
cu mainile ei goale sa te-ngroape.
Si ca nicicand
loial tu nu-mi vei fi,iar eu nu-ti sunt
nici cand
dormim in trupul asta de pamant.


5 comentarii:

  1. ce faceai pe acoperis mai dom soara ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Sa nu cobori de acoperis niciodata... acolo ti-e inspiratia!
    Frumoasa poezie! Frumos sfarsit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acoperisul este,intr-adevar,un pamant acceptabil.Multumesc mult!

      Ștergere
  3. "Iar eu nu-ți sunt
    nici când
    dormim în trupul ăsta de pământ."
    Îmi place imaginea .
    Mulțumesc de comment , să ai o noapte argintie și senină .:)

    RăspundețiȘtergere