Iti spun: n-as vrea sa cresc
si inainte sa dau vlaga mea
in racnetul ceresc,
dori-voi sa o simt pe-a tuturora.
Poate-ai putea
sa-mi lasi puterea de a fi,o data,
trup singur,
dar suflet si vointa laolalta.
Stii bine
ca vointa singura nu poate
sa stea pe vine;
cu mainile ei goale sa te-ngroape.
Si ca nicicand
loial tu nu-mi vei fi,iar eu nu-ti sunt
nici cand
ce faceai pe acoperis mai dom soara ?
RăspundețiȘtergerema jucam cu tiglele...cred.
ȘtergereSa nu cobori de acoperis niciodata... acolo ti-e inspiratia!
RăspundețiȘtergereFrumoasa poezie! Frumos sfarsit!
Acoperisul este,intr-adevar,un pamant acceptabil.Multumesc mult!
Ștergere"Iar eu nu-ți sunt
RăspundețiȘtergerenici când
dormim în trupul ăsta de pământ."
Îmi place imaginea .
Mulțumesc de comment , să ai o noapte argintie și senină .:)