03.04.2011

Doar...


N-am mancare,doar apa de ploaie si cateva muste prinse cu batai de palme.Iar latra cainii.Convulsiv.
Imi bazaie pamantul in urechi,scurmat,cu hoarde de viermi albi cu capul negru marsaluind deasupra-i.
Cand apa se-azvarle in nevroza e doar inceputul si privirile tale disperate o inversuneaza sa se-ncolaceasca.Doar rabda si lasa-te in ruga.
Iar misuna furiile imbracate in piei de oameni cu urme de bici.Ti-e scarba numai cand le stii acolo,dar ele nu au demnitate,...doar tamaie cu pacate.

Stiu ca e mai mult si ca mainile nu-mi stau impreunate in zadar.
Stiu ca totul e nimic chiar daca e mult.
Stiu ca nimicul asta inseamna totul.


Doar...nu-ti lasa pleoapele sa cada si vei vedea!




7 comentarii:

  1. Tamaie cu pacate se dovedeste a fi fel principal in posturi si alte lalaieli. Dar uite ca n-am invatat sa donam piei.

    RăspundețiȘtergere
  2. vacuitate, direcţie, timp, patos, numai limbi diferite ale unui orologiu lingvistic atât infinit cât şi finit. paradoxul existenţei e că totul e un vis iar noi visători conştienţi de existenţă dar inconştienţi ai prezenţei. de aici melancolia unor plenitudini.

    speranţa regăsirilor naşte îngerii credinţei!

    RăspundețiȘtergere
  3. "Iar misuna furiile imbracate in piei de oameni cu urme de bici"

    iti sta mai bine imbracata-n proza!
    te cuprind.

    RăspundețiȘtergere
  4. Da ...
    Ma simt mai acasa, daca pot numi-o asa, cand scrii proza.
    Bine-ai revenit la mine-n blog, ratasem o intalnire cu mine.

    Te pupicesc.

    RăspundețiȘtergere
  5. mai ştiu că totul te trăieşte,chiar de sub marea închisă a acestor pleoape...

    RăspundețiȘtergere