Stii...poate eu nu vreau sa-mi las demonii sa plece.Imi place cum se simte iuluzia controlului asupra lor,imi plac gemetele si tipetele lor,dar ma uimeste instinctul lor gregar! Poate ca vor sa se chinuiasca si unii pe altii...uneori.
Ma rog. Tu stii ca ma ai a pahar cu vin rosu,rareori tulbure,mai mult fiert,niciodata rece,demisec.
Ma-ntreb: iti place postgustul meu?
Mai stii cand ai baut atat de mult din mine ca era sa ma seci?M-am trezit printre hartiile tale cu calcule,murdara de carbune de la atata creion,cu toti fotonii aia bazaind pe langa mine.Si tu...tu te-ai trezit si ai inceput sa-mi spui ca dac-ar sta unul pe gura mea,ei bine,cam...n-ar mai fi,fizic vorbind.
Dac-as fi foton,te-as avea in negasire fizica pentru cateva vecii s-apoi... de-ar fi lucrurile asa usoare! Dar eu sunt un pahar si vinul meu are demoni.
In cald imi asez mirarea ca inca te tin intre gene si-mi iert indoiala de sine si-n nervii tai ma mangai si sorb dorinta lor.
Acum iar te cearta suspinul si-n brate mai tare te am.
Noi spargem in palme infinitul sa-i uitam cioburile pe drum,in tarana sub urmele mirosului de piele si peste talpile noastre schitate.
Stiu ca daca ne impreunam mainile nu inseamna ca ne rugam si totusi...fiorul acesta strapunge si-mi plec capul a multumire. Apoi... negru intrerupt si mana ta,iar buzele-mi scaparau reflexiile gandului tau.Ne aveam Totul plin.
Si-mi esti inger intru salvare si minti pentru mine sa-mi ierte aripile curioase,dar stii?...Icar am fost eu.
