Mi-s multe goluri si zabrele
Si scurgerea mi-i grea,
Strangea-voi plinul dintre ele
Si plinul va chema.
Sarmanul strigat e uitat
De vin si coji de paine;
Fatidic lemn fiind lasat
Pe umere la mine.
Si zgaraia-va pielea mea
Si eu cu el odata,
Manca-vor vremile din ea
Si alta o sa creasca.
superba
RăspundețiȘtergereun dans imaterial, creionat stângace, peste coastele timpului, o metaforă a luminii închisă în frecvenţa respiraţiei. inspir(aţie) - respir(aţie), re-verie - re-verberaţie.
RăspundețiȘtergereploaie de stele peste creştete deschise.:D
unic stil. nu mai sunt multi care scriu... traditional.. sa il numim asa, dar tu..tu esti extraordinara.:)
RăspundețiȘtergerema bucur ca am putut aduce ceva, contribui la acest grandios proces. :*.
RăspundețiȘtergeretotul ne îmbie la tine...
RăspundețiȘtergere"Manca-vor vremile din ea" si din noi si din toti si din suflete si din plaja unde candva ai iubit. Dar manca-va si din lacrimi si durere.
RăspundețiȘtergereScrii frumos ! Imi place ! Cred ca am sa mai trec pe la tine...
RăspundețiȘtergere