Ai frunzelor

Atatea frunze desculte tot calca pe umerii tai

si fac hore pa langa vanataile mele din tine,

de nu stii ce doare mai rau sau mai bine

in tine si pe umerii tai.

Atatea frunze fara camasa sub cer

iti tin in spate talpile goale

si tu le calci pe umeri cu nerusinare,

de le scapa durerea spre cer.

Din palmele tale cladite a uter

atatea frunze dezbracate de muze

imi calca pielea in tropot de buze

deschise de palme cladite a uter.

RUGA

Multumesc Doamne ca mi-l ai,cu vrere,in mainile tale,ca roua mea i-ai dat-o si lui,ca celula indispensabila mi l-ai plamadit!

As vrea sa pot sa-l pastrez intr-un eu,

al partii insorite din mine

si sa-i agat un soare de maneca sa aprinda si intunericul meu.

O sa-mi var aripile sub coaste ca sa nu se sature-nauntrul acesta,

iar lacrimile o sa le inghit

sa-i ploua pe umeri si gat.

Multumesc Doamne ca ne-ai lasat in cenusa pacatelor,ca inimile noastre infipte in tarus sa le incalzim in ea!

(pentru cand ma trezesc noaptea si-mi dau seama ca te AM...)

Faca-se voia...

Ai coborat cu trupul invinetit de negura pe peretele zarii ca sa te gaseasca vantul si sa te sfasie in goana lui.Mereu m-a ingrozit tendinta ta spre autodistrugere;probabil negura ti-a infulecat instinctul de conservare si cred ca s-a lins pe degete!

M-am nascut ca sa te tarasc in lumina,sa te fac sa pari indecent de dispus,sa crezi.

Te-am vazut prin toti ochii lui Argus si-n fiecare frunzele iti erau gene intomnate...singure si rupte. Unde voiai sa ajungi cu privirea aia stirba? De ce-ti pierdeai in siroaie cu pumnii spre cer dorinta? si apa de ce te curgea asa inchisa si alene spre mine de langa trupul tau?dar acum stiu...

Te-ai nascut ca sa am niste brate in care sa ma zbat,sa gem obraznic de inocent,sa cred.